Prin văile cu cer senin
Unde alergi cu drag și spor,
Adesea uiți că ești străin,
Când nu te-nțapă nici un spin
Și-atunci ajungi pe culmi cu nor
Și-ți amintești: ești călător.

Când numai biruință ai
Și nu te-apasă vreun talaz,
Adeseori te-mbeți și stai,
Îți scade dorul către Rai.
Când însă dai de vreun necaz
Înveți să fii mereu mai treaz.

Până omului i-e bine
E-n alergare tot mereu,
Nu-L vede pe Cel ce-l ține,
Nu caută să facă bine.
Numai când ajunge-n greu
Se gândește la Dumnezeu.

Îndreptarea ta nu vine
Prin ce alții îți arată,
Ci prin tot ce rabzi mai bine
Biruindu-te pe tine
Cu o inimă curată
Și credință devotată.

La-nălțimile credinței,
Păcii și sfințirii tale,
Urci în urma ascultării.
Ajungi numai pe-a răbdării
Și pe-a înfrânării cale
Fără să mai faci escale.
Amin.
(Sâmbătă, 25 iulie 2020)